Vacanta este un prilej de bucurie pentru toti cei care iubesc calatoriile si isi doresc sa aiba parte de clipe de neuitat, departe de grijile cotidiene. Pregatirile pot incepe cu cateva saptamani inaintea plecarii, mai ales in cazul persoanelor foarte organizate.
Bineinteles, exista si o alta categorie de oameni, cei care asteapta cu nerabdare sejurul, insa nu sunt neaparat fani ai planificarii si organizarii unei astfel de escapade. Din contra, pentru ei, toate detaliile calatoriei si toate lucrurile pe care le au de facut inainte de a pleca pot genera stres sau sentimente de anxietate.
Din fericire, acestia pot colabora cu o agentie de turism, care se va ocupa de cele mai importante aspecte, precum drum, cazare, asigurare medicala, chiar si intinerariu, in functie de preferintele personale.
Exista, totusi, un element foarte important al vacantei, a carui responsabilitate nu poate fi pasata nimanui: bagajul! Indiferent din ce categorie faci parte, acest articol iti va fi de ajutor, pentru ca poti, pe baza informatiilor pe care le contine, sa iti alcatuiesti propria lista adaptata perfect duratei, destinatiei si nevoilor tale!
Lista – secretul celor care nu pleaca niciodata nepregatiti in calatorii!
In primul rand, trebuie sa tii cont de faptul ca va trebuie sa cari, efectiv, bagajul, cel putin in anumite parti ale drumului, asa ca nu are rost sa il incarci inutil, pana in punctul in care devine prea greu. De asemenea, calatorii cu experienta recomanda sa ai, in afara unei genti de voiaj, un rucsac pentru obiectele mai scumpe si mai importante, dar si o borseta pe care sa o ai tot timpul asupra ta.
Chiar daca alcatuirea unei liste pare un gest banal, in realitate, reprezinta cea mai buna modalitate prin care poti sa te asiguri ca nu uiti acasa niciun lucru de care ai putea avea nevoie! Iata ce trebuie sa se regaseasca pe ea:
- Acte – indiferent ca ti-ai planificat o vacanta in Romania sau peste granite, trebuie sa ai tot timpul la tine bulentinul, cardul de sanatate, pasaportul (daca este cazul), asigurarea de sanatate si dosarul medical al copilului (daca este cazul), actele masinii.
- Documente de drum – biletele de avion printate, copie dupa rezervarea de la hotel, harti si o lista cu atractiile turistice in cazul in care vrei sa le vizitezi. Iti va fi de folos si un program printat al transportului in comun din zonele respective si cateva numere de telefon de taxi.
- Bani si carduri – desi nu este indicat sa calatoresti cu foarte multi bani asupra ta, vei avea nevoie de o suma insemnata pentru orice eventualitate. Daca destinatia ta este una moderna, urbana, cel mai probabil, vei putea achita cu cardul in majoritatea locurilor pe care le vizitezi.
- Incarcatoare si aparate electronice – la acest capitol intra incarcatorul telefonului, o baterie externa incarcata, cablu de date, aparat foto, tableta si alte device-uri portabile de care ai putea avea nevoie.
- Medicamente – chiar daca nu suferi de vreo afectiune, este bine sa ai la tine analgezice, antiinflamatoare, antihistaminice, pansamente, calciu, vitamine.
- Trusa de igiena personala – pasta si periuta de dinti, sampon, gel de dus, aparate de ras, deodorant, farduri, servetele umede, servetele uscate, crema hidratanta, lotiune de plaja, parfum.
- O carte sau cateva reviste – acestea sunt ideale in cazul in care destinatia este indepartata, pentru a nu te plictisi pe drum.
- Pungi de plastic pentru lenjeria folosita – foarte utile pentru separarea articolelor pe care le-ai purtat deja de cele curate
- Papuci pentru interior
- Prosop – specialistii recomanda sa ai la tine macar un prosop de mici dimensiuni, pentru fata, pentru a evita alergiile sau iritatiile pe piele.
In afara de aceste 10 lucruri pe care nu trebuie sa le uiti acasa, merita mentionate si imbracamintea si incaltamintea potrivite. Pentru a face cele mai bune alegeri la acest capitol, trebuie sa tii cont de criterii precum: temperatura, conditiile meteo, activitati si, bineinteles, destinatie. Da un click aici daca vrei sa afli cum sa iti organizezi eficient bagajul, pentru a cuprinde tot ce ai nevoie si pentru a fi indeajuns de usor ca sa nu iti provoace disconfort.
Calatorie placuta!
Sursa foto: www.shutterstock.com