Eu si cu Daniela incercam pe cat posibil sa fim cat mai practici atunci cand calatorim. Suntem mai sportivi si in consecinta avem un spirit mai aventurier indiferent de locul in care ajungem. Ne place sa exploram. Mergem pe jos si cate 20 de km pe zi doar sa vedem cu adevarat orasul in care am poposit. Calatorim cu barca, cu ferry, cu autocarul, autobuzul, metro-ul si orice alt mijloc de transport este la indemana pentru a reusi sa interactionam cat mai mult cu oamenii si cultura locurilor. Este drept, nu suntem nici genul backpacker. Preferam o camera de hotel cu un pat confortabil, dar nici nu suntem foarte pretentiosi. Oriunde am calatori intotdeauna ne luam doar bagaje de mana. Asa am mers si in escapada noastra din Londra si Islanda cand timp de o saptamana am dat peste toate cele 4 anotimpuri.
Tot cu bagaj de mana am calatorit si in Thailanda. Ne-am descurcat fara nici o problema. In plus am adaugat cate un rucsac iar sotia o geanta de mana incapatoare. Ne-au fost de folos atat cand am pus cele necesare pe timpul zborului intr-un rucsac si in geanta ei de mana. Ca mai apoi sa luam foarte usor cu noi tot ce era necesar atunci cand exploram. Aparatul foto, o sticla cu apa, o bluza sau un hanorac (in caz ca se face mai racoare), o sapca, bateria externa, ceva snack-uri si in functie de caz, camera subacvatica. Este drept ca nu tot timpul tinuta noastra se potrivea cu rucsacul sau geanta de mana si de aceea ne gandim sa ne alegem o geanta si un rucsac mai elegante sau macar casual pentru ca atunci cand mergem in city break-uri nu prea se potrivesc cele sport cu tinutele mai casual de oras.
Dupa ce am facut cateva cautari Danielei i-au ramas ochii la cateva rucsacuri de dama de pe Karine.ro, dar modelul Tuscany Leather, TL Bag, negru (adica cel din imaginea de mai jos) cred ca i s-ar potrivi de minune.
Pentru mine personal nu m-as vedea sa port vreodata genti din piele barbatesti. Nu sunt genul. Insa daca va atrag cu siguranta veti gasi un model care sa va placa. Eu o sa ma rezum la un portofel pentru ca de cele mai multe ori este singurul lucru pe care il car cu mine peste tot pe unde umblu si am grija sa nu-mi lipseasca. Imi plac portofelele negre si ma gandesc ca modelul Tuscany Leather TL140761 mi s-ar potrivi de minune. Simplu, elegant si practic. Exact ce-mi trebuie.
De final, ramane intrebarea: voi ce fel de genti sau rucsacuri folositi in calatorii?